Dupa ce a petrecut o buna perioada la oras, fara sa iasa dintre zidurile (de fum de esapament, de griji adunate, de multa munca si de o gramada de locuitori stresati doar ei stiu de ce...) cetatii, si-a adus aminte de locurile sale natale si de locurile prin care a copilarit.
Si cum toti copiii au sau au avut bunici ... unul dintre locurile copilariei este casa bunicilor.....
Baiatul si-a adus aminte de acest loc si i s-a facut un dor nestapanit si si-a dat seama ca daca nu va revedea acele locuri nu va mai putea suporta toate "zidurile" care il inconjurau.
Asa ca s-a urcat impreuna cu sotia lui iubitoare in calesca trasa de caii putere si a purces la drum mancand pamantul si dupa o bucata de vreme au ajuns....
Baiatul.....
si sotia sa iubitoare.....
S-au intalnit cu restul familiei
bunica cea senina..... 
mama cea buna la suflet......
si tatal cel vesnic fara de astampar 
si dupa ce au stat si s-au odihnit si au pus tara la cale, bunica cea senina le-a facut niste placinte de pomina sa-si aline dorul de cei dargi si sa-si recapete fortele de a suporta "zidurile" orasului.
la plecare toata lumea era fericita....
si cu lacrimi pe obraz...
si dupa ce s-a intors in oras baiatul a inceput sa se intrebe "Ce caut eu in orasul asta fara identitate?"
PS personajele descrise in aceasta poveste sunt reale si imi sunt foarte dragi sufletului...
4 comentarii:
tare mi se pare mie ca ti s-a acrit de Bucuresti :)
Casa iti va fi intotdeauna acolo unde ti-e sufletul si intotdeauna te poti intoarce acasa pentru ca, de fapt, te intorci in sufletul tau!!
mmmm
placinte cu urda si marar.....
yummmyyy
mie cand imi aduci?
imi lasa gura apa
mai tii minte inundatiile din primavara 2006?
Pana la urma astea sunt cele mai frumoase amintiri :)
Trimiteți un comentariu